Cu umarul tau dezgolit,

cu sanul de-a mea inima lipit..

Te uiti la cer si nu poti crede

ca inima simte si totusi nu vede

Parul tau profita,si-a gasit pereche

Sta intins pe perna,lang-a-mea ureche

Ti-am spus o noapte-ntreaga te iubesc

Te sarut si atipesc

Doar pentru ca odata am simtit  si am stiut sa exprim.

Nu uitati sa visati niciodata,indiferent de sanse,chiar si atunci cand ce vreti este imposibil.Cea mai mare placere a nebunului este visarea.

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                    Vesnicul Poet de 2 lei

I dreamt of you last night
a reality unknown to be.
A total stranger to my eyes
and yet so dear,so dear to me

We talked in my dream
And we laughed a lot
And so,you seemed so real
Not just a simple plot

You see,we’re ready to belive
That even a dream can be real
When..the search for love
Can be such a bigger deal.

 And yet I dream about my love
And hope it’s not a simple dream
I know  you’ll be the one
That is,will be,part of my crazy dream

Pentru ca orice vis devine realitate,intr-un fel sau altul.

“Keep dreaming,that’s my advice to you”

Crazy?I was crazy once
I loved and loved and loved
but then i died,
they burried me
and the grass grew and grew and grew
until it tickled my feet
and i laught and laught and laught
until i died again..

.
Crazy?I was crazy once
They locked me in a rubber room,
i hated it..
and days grew darker and darker and darker
until my rusty shadow disappeared
and i stood and stood and stood
until i didnt knew myself again

.

Crazy?I was crazy once
Yes…i do remeber
I loved and loved and loved
until it passed in tears
and then i heard and heard and heard
the song of  my crazy dear
then i died..

Crazy?I was crazy once…

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Poetul de 2lei

Neputinta.Lipsa.Dezordine.Haos.Defect.

Aici devine acolo si atunci devine acum.Gandurile-mi sunt reluate zi de zi,parca in acelasi acord ieftin si prost,obositor si frustant ce tine sa-mi reaminteasca ca libertatea nu este decat o himera pe care toti o dorim.Amintirile se succed pe banda rulanta inclestandu-ne visele si sperantele,lasandu-ne in voia previzibilului.Omul care este prizonierul acestora(amintirilor)este cel al caror actiuni sunt cele mai usor de anticipat el urmand schema simpla impusa de intamplarile care l-au marcat.
Este ciudat cum sub influenta serii dezordinea si haosul sunt permise.Li se confera o aroma aparte,asemanatoare cu cea a victoriei si capata o cu totul alta conotatie.Devin simboluri ale luptelor cu amintirile,adevarate monumente ce glorifica demersurile omului de a iesi din schema invechita a vietii.
Ziua insa,ele sunt total de evitat..

Evenimentele din ultima perioada m-au dat peste cap iar apropierea bacului a realizat o conturare masiva a acestei stari asa ca asemenea posturi sunt de inteles…

Poetul de 2lei

Dream for a sunset and wish for a sunrise
(Viseaza la un apus si doreste-ti un rasarit)

Cu totii stim ca memoria este un factor primordial al definirii noastre ca oameni.Datorita ei ne afirmam ca individualitati,prin lucrurile pe care le facem si care apoi ne vor reveni in minte ca find sau nu demne de urmat in vederea unor posibile intamplari.Memoria este cea care ne da cea mai subiectiva definitie a raului si a binelui tocmai pentru ca aceasta ne aduce mereu aminte de lucrurile care se vor fi intamplat dupa luarea deciziilor.
Mereu am stiut ca acest proces psihic este important dar niciodata nu am zabovit in incercarea cunoasterii sale.In ultimele zile mi-am impins imaginatia la cote colosale si m-am gandit cum ar fi daca nu as fi avut memorie pana in clipa de fata.

Oare as mai putea fi acelasi om?
Nu,nu as putea tocmai pentru ca definirea completa a unui individ se face prin intermediul intamplarilor petrecute in viata acestuia

Mi-ar placea oare aceleasi chestii pe care acum le ador?
Tind sa inclin balanta catre un raspuns pozitiv deoarece sunt sigur ca odata cunoscute lucrurile placute inainte,reactia mea asupra lor va fi asemanatoare.

Voi avea oare acelasi temperament si mod de gandire?
Desi temperamentul ne este influentat direct de lucrurile petrecute intr-o viata consider ca este o parte a individului care ramane intacta si care este prezenta inca de la nastere.
Modul de gandire nu va fi acelasi deoarece nu voi avea experienta necesara unei evolutii intelectuale.

Acestea trei reprezinta numai o mica parte din amalgamul de intrebari pe care am avut placerea sa le comentez insa cred ca sunt mult mai mult decat suficiente pentru a va forma o opinie proprie despre tot ce reprezinta memoria in viata voastra si modul in care ea va influenteaza.

Si totusi,lipsiti de o memorie,nu am fi oare viitorii oameni ai celor ce suntem azi?

Poetul de 2lei

Carpe diem
(Traieste clipa)

Intotdeauna mi-au displacut discutiile despre viitor tocmai din cauza incertitudinii acestuia.
Lucruri si vise pe care ti le-ai dorit o viata intreaga pot disparea in orice secunda,cu orice alegere facuta.De aceea,de fiecare data cand am fost intrebat despre acest subiect,am raspuns simplu:„Nu stiu,deocamdata traiesc in prezent”
Traieste clipa pana nu este prea tarziu.Oamenii tind sa uite deseori cat de scurt si neiertator este timpul si nu realizeaza cat de pretioasa este clipa.Nu uita sa spui niciodata persoanei de langa tine cat o iubesti,nu uita de locurile pe care ai vrea sa le vizitezi,nu uita sa ierti si nu uita sa traiesti.Exista o discrepanta majora intre a exista si a trai.aminteste-ti lucrul asta ,munceste pentru un viitor mai bun,dar Carpe diem

Vreau sa traiesc in clipa,in exuberanta si inocenta ei si poate de aceea o sa fac ceea ce v-am recomandat si voua.Au existat momente in viata mea in care as fi vrut sa ma intorc si sa fac o diferenta si desi nu ar parea,pentru mine nu exista regrete ci doar ideea ca ar fi putut fi altcumva.
So here it goes:
(E un lucru destul de personal si as prefera sa nu criticati aparitia lui pe blog.Intamplator se regasea in tema propusa de mine)
Este o ora destul de tarzie iar ultima sticla de cola este pe terminate(vreau sa renunt la acest obicei prost) insa vroiam sa stii,poate pentru ultima oara ca te iubesc. Nu stiu cand s-a intamplat asta si cu siguranta nu o sa stau sa ma gandesc.Mi-a luat destul timp sa vad ca persoana care e langa mine este si cea pe care o doresc.Am realizat ca imi plac defectele tale si ca iti ador calitatile,dar si ca timpul nu este suveranul pe care noi il credem.Ti-am spus de nenumarate ori ceea ce-mi place la tine si nu am de gand sa le repet,le stii foarte bine.
Nu stiu daca este prea devreme sau poate prea tarziu,daca iti va pasa sau nu,daca vei face ceva in privinta asta,desi sincer nu cred,insa nu stiam daca voi mai avea ocazia sa fac acest lucru.Ma simt bine,poate ca intr-adevar adevarul te face liber !
(Este ultima incercare,niciodata nu mi-a placut sa alerg dupa miraje)
Cat pentru voi restul,Carpe diem

Poetul de2lei

Ieri seara,trecand printr-o partida zdravana de ploaie,parca ingreunandu-mi pasii intentionat m-am putut simti liber uitand de toate acele lucruri care nu ma lasau sa fiu feritcit.Nu am stiut de nimeni si nimic,eram doar eu si pasii mei clandestini in ritm de ploaie.
Intotdeauna mi-a placut sa ma plimb pe astfel de vreme,iar ieri ,parca mai mult ca niciodata am cersit acest lucru.Atunci cand am vazut ca dorinta mea infantila se implineste,singurul gand ramas a fost sa-mi iau sufletul si sa mergem sa hoinarim printre picaturile dese de ploaie.
Am ajuns acasa fericit,era prima oara intr-un timp destul de indelungat in care cu adevarat am putut sa respir.
Intotdeauna m-am intrebat cum pot aceste lucuri mici,banale sa ne faca viata mai fericita.Acele secunde,minute in care uitam de noi,de rautatea din lumea si de indatoririle pe care le avem…

Este bine trecut de sapte si poate ca mai mult ca niciodata imi doresc ca ploaia sa revina,simt nevoia sa respir.Ciudat!m-am trezit de jumatate de ora si toate lucrurile care ma deranjeaza bat la portile sufletului meu.Stiu ca indiferent daca le-as deschide sau nu,ele tot sunt acolo…

Intotdeauna m-am intrebat ce e fericirea si de ce o cautam cu obsesie.De ce vrem ca in fiecare gand,gest,intamplare sa se gaseasca acel care sa te faca sa te simti mai bine?De ce dam cu piciorul lucurilor care credem ca nu ne fac fericiti?Sunt intrebari simple,poate prea mediocre si pentru un neanderthal intr-ale ganditului ca mine insa incercand sa raspundem la ele,suntem nevoiti sa ne intoarcem fata catre noi si sa ne intrebam de ce oare ne luptam atata in viata pentru fericire.Nimeni nu ne-a dat scopul suprem al vietii si totusi noi il atribum fericirii.De ce?Pentru ca ne simtim bine in cautarea noastra interminala a mirajului numit fericire

Poate ca pentru ca fericirea este simpla imbatare a simturilor

Poetul de 2lei

“Cateva cuvinte..
Nu-mi pot defini o viata
Imi pot defini o stare..
Ce va trece intr-o buna zi..”

Dupa postarea ultimului meu articol am inceput a ma juca cu niscavai lucruri prin panoul de comanda,cand deodata,am gasit acest vechi citat care am crezut ca ma reprezinta la vremea aceea.Cateodata tind sa cred ca eu de acum 1-2 ani l-ar surclasa cu succes pe cel de acum.Pe atunci indrazneam sa visez si sa sper,lucruri in care credeam desi probabil ca stiam sansa lor de reusita.Era important sa lupti pentru ceea ce credeai si ceea ce vroiai.Renuntarea nu era decat un vis nereusit pe care foarte rar l-am avut.Mereu luptam pana la capat,iar daca era sa pierd stiam sigur ca altfel nu se poate,tocmai pentru ca celelalte metode le epuizasem.
Desigur,eul de acum 1-2 ani nu avea acelasi grad de cunoastere ca cel de azi,dar el reusea ca pana si lucrurile pierdute sa para un lips infim pe langa marile batalii pe care le ducea.
El era eroul si prietenul tuturor,era tipul care reusea sa se desprinda de toate lucrurile rele si sa creeze o bariera care era menita sa-l apere de acestea(multumesc persoanei speciale care mi-a atribut pe atunci acest statut).Cateodata cred ca am ramas trista amintire a acelor vremuri de glorie,ce isi traieste ultima faramita de faima.

Am vorbit in ultimul meu post despre incipit si impactul acestuia asupra noastra,a oamenilor,insa nu si asupra noastra,a indivizilor.Fiecare om este o piesa diferita din puzzle si fiecare dintre noi reactioneaza diferit la orice lucru.
Astazi mi s-a intamplat un lucru deosebit care m-a facut sa-mi schimb parerea despre incipit.Poate ca intr-un final nimeni nu are nevoie de un inceput ci doar de un prezent exceptional si un viitor stralucit.
In tot acest val de indiferenta ce tinde sa ma inece,este cineva care are inca puterea de a ma trage la suprafata.Este persoana care ma face sa cred ca inca mai exista frumusete in lume si ca raul nu este decat o simpla eroare in calculele riguroase ale omenirii.Este cea care face timpul sa se opreasca si care atribuie grandoare oricarei clipe.

.Nu pot decat sa multumesc divinitatii pentru sansa de a cunoaste un aemenea om,care desi nu ati putea crede din descriptia facuta de mine,este ca oricare dintre noi,cu defecte dar totodata si cu foarte mari calitati.
Astazi,am reusit dupa mult timp,sa ma bucur cu adevarat de viata si lucrul asta i-l datorez exclusiv ei,pentru ca e atat de frumoasa,pentru ca atunci cand face ochii de pisica,nici cel mai mare tiran nu i-ar rezista,pentru ca imi place la nebunie culoarea parului ei si mai ales pentru ca imi este prietena si ma simt foarte bine in compania ei.
(Daca va fi sa citesti vreau sa-ti spun ca nu este o exagerare,ci doar simplul adevar reprezentat prin prisma unui biet muritor.Stiu ca nu ar trebui dar cuvintele pe care mi le-ai spus si-au pus amprenta asupra mea.Poate ca intr-adevar complicarea unei situatii nu este favorabila,dar ma intreb eu,pentru ce altceva traim?My soul and not me,is the one to be blamed for this.)

Poate pentru ca intr-adevar cuvintele nu pot defini o viata,ci numai o stare

Poetul de 2lei

Intotdeauna mi s-a parut greu sa creez,sa-mi imaginez un incipit,un acel ceva ce face lucurile sa se miste intr-o anumita directie.Factorul prim sau factorul determinant,daca vreti sa-l numim asa.
Fiecare dintre noi il cauta pe parcursul vietii poate mai des decat ne-am putea imagina.Intotdeauna ne intoarcem la radacini pentru a ne putea rezolva problemele si pentru a ne constientiza propria existenta.Gasirea unui incipit,a unui punct de plecare poate fi determinat in dezvoltarea noastra deoarece ne ofera un punct stabil de unde putem pleca sprea marea transformare a viselor in realitate.
Ne confruntam adesea cu crize de personalitate,de existenta tocmai pentru ca nu ne putem trasa punctele de sprijin importante in viata noastra.Nu putem gasi incipitul iar fara el nu putem construi adecvat viitorul.De aceea este foarte important ca fiecare dintre noi sa aiba o perspectiva asupra incipitului propriu.

Nu mai pot sa simt! Toate trairile mi-au fost amortite sub aceasta stana de piatra ce sunt.Lipsa unui punct de reper si-a pus serios amprenta.Intotdeauna am cautat sa traiesc in prezent,sa nu ma gandesc cu regret la trecut,sa nu incerc sa-l judec,sa-l asfixiez cu intrebari inutile iar viitorul nu mi l-am putut imagina decat in nenumarate moduri,fiecare cu un final diferit,cu o actiune aparte si cu personaje de toata stima.Am ales sa traiesc in continuitate si sa savurez gustul banalitatii timpului.M-am depersonalizat si am invatat sa traiesc alaturi de mine,cufundandu-ma intr-o indiferenta deranjata din cand in cand de marile greutati pe care lumea,in genere,le sufera.
Nu stiu care este marele meu inceput.Cand,unde si din ce cauza toate lucrurile de astazi s-au intamplat?Tind sa cred ca nu am un mare inceput ci doar o gramada de trecuturi.Imi amintesc si acum prima deceptie din dragoste.Cel dintai sarut echivoc si prima zi de liceu.
Toate aceste lucruri,amintiri m-au transformat in ceea ce sunt acum,in strainul parelel al existentei mele,luptandu-se precum un Don Quijote viteaz impotriva morilor vietii.

In ultima vreme a incetat sa-mi pese si ma intreb care este oare incipitul acestei stari…

Sa fie oare incipitul fiecaruia,suma intamplarilor sale?

Poetul de 2lei

Viata

Cu totii ne-am intrebat,si nu numai o singura data “ce este viata”?.Plecand de la natura acestei intrebari se ajunge la o bariera primejdioasa ce implica doua explicatii,una de natura religioasa,conform careia viata in sine si aceasta lume a fost creata de Dumnezeu iar cealalta de natura stiintifica,pornind de la premisa ca lumea si toate procesele cognitive ce se vor fi desfasurat pe parcursul unei vietii sunt rezultate intamplatoare ale unui spatiu haotic.Acestea doua,desi diametral opuse au un singur numitor comun,si anume explicarea procesului numit viata,acest act complex al trairii.

Pornind de la premisa unei vieti perfecte prin natura ei proprie am putut analiza prima teorie,cea care sustine munca titanica pe care fiinta divina ar fi realizat-o.Urmarind “arhitectura” vietii prin prisma lucrurilor,fie ele de natura fizica sau psihica putem admira stilul divin in care sunt concepute,cel mai bun exemplu fiind gandul,glasul nostru interior.

Cum vom putea oare fi arfimat vreodata ca toate lucrurile se vor putea fi nascut din simpla coincidenta,asa cum o afirma teoria stiintifica,si nu dintr-un plan bine stabilit al unei finite superioare,din moment ce totul este asa bine definit. Modul in care omul se naste,traieste si sufera este uimitor.Avem parte de experiente fizice si totodata psihice ce ne definesc ca fiinta capabile de ratiune,experiente ce prin simpla lor prezenta transmit existenta unei lumi pe plan ontologic,spirituale.

Totodata,fiecare dintre noi are imaginea fiintei perfecte,fara de pacat,iar acest lucru nu este posibil daca aceasta nu ar exista.Ceea ce incerc sa zic este ca avand conceptul de fiinta perfecta nu facem altceva decat sa afirmam existent unei asemenea fiinte.Nu ne-am putea fi imaginat ceva care nu ar fi avut existenta,deci prin  urmare imposibil de conceput.

Toate acestea insotite de ideea perfectiunii vietii,ca proces complex insotesc teoria teologala,teorie ce are la baza iubirea.

Cea de-a doua,de natura stiintifica supune lumea ca si creatie a unui process intamplator ce se va fi putut niciodata exista,lucru putin probabil.

Sustind ca lumea este prin sine insusi prefecta aceasta teorie cade,deoarece modul si complexitatea procesului numit viata este imposibil de a fi conceput ca fiind unul intamplator,negandu-I orice importanta.Lucruri materiale pot fi construite cu resurse putine,alese aleatoriu insa ideile si toata aceasta lume imateriala nu poate fi construita dintr-un nimic.

Sa fie oare viata o intamplare sau un plan bine definit?

                                                                                                                                                                                                                                               Al vostru sincer,

                                                                                                                                                                                                                      Poetul de 2lei